Diego Simeone pleacă de la Atletico Madrid. Anunțul a fost făcut de impresarul antrenorului argentinian care a scris istorie cu echipa de pe Wanda Metropolitano! A fost făcută publică și cea mai probabilă destinație a sud-americanului.
Natalia, sora și totodată agentul lui Simeone, a anunțat că e o chestiune de timp până când Diego o va părăsi pe Atletico. „Cred că e doar o chestiune de timp”, a spus Natalia Simeone, care a continuat: „Diego a spus-o și el, mai devreme sau mai târziu va ajunge la Inter. Iubește clubul, atmosfera și să locuiască la Milano. Inter e o echipă pe care chiar și-ar dori să o antreneze”, a continuat Natalia, într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport.
Antrenorul celor de Atletico Madrid, proaspăt câștigătoare a Supercupei Europei, a jucat șapte sezoane în Italia: trei la Inter Milano, între 1996 și 1999 și apoi patru la Lazio.
„Trebuie să subliniez că e foarte pasionat și de Lazio, de asemenea”, a explicat impresarul, care a precizat că: „În cele din urmă, pasiunea învinge. Diego e la Atletico de șapte ani, e unul dintre cei mai buni antrenori din lume, dar a rămas când a știut că mai avea treabă de făcut. Iar eu îl susțin”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER